De ce Genoiu devine primar mai greu decât Olguța


Află când se termină procedurile de desemnare a noului primar al Craiovei. Care sunt motivele pentru care Mihail Genoiu urmează să devină primar mai greu decât a devenit Olguța Vasilescu anul trecut.
Alegerile s-au desfășurat pe 11 iunie și s-au încheiat cu victoria social-democratului Mihail Genoiu. Biroul Electoral de Circumscripție a trimis cu întârziere cererea la Judecătorie datorită unei contestații depuse de candidatul Partidului Național Român.

Dacă în cazul alegerilor din 2016 cererea în instanță a fost transmisă pe 6 iunie, a doua zi după alegeri, de această dată cererea a fost transmisă pe 14 iunie, la trei zile după alegeri. Întârzierea s-a datorat contestației.

În ciuda timpului pierdut pentru a lua o decizie referitoare la contestație, Genoiu va ajunge primar într-o perioadă mai scurtă decât colega sa Olguța Vasilescu. În urmă cu un an cererea de validare a primarului a primit termen de judecată 11 zile.

Acum, dosarul în care Biroul Electoral de Circumscripție cere validarea alegerilor a primit termen pe 23 iunie, la 9 zile după înregistrarea cererii. Per total, Mihail Genoiu va fi declarat primar de judecători la 12 zile după alegeri, cu o zi mai mult decât i-a luat pentru aceiași procedură Olguței Vasilescu.

Mai puțin norocos este liberalul Marcel Romanescu, primarul ales din Tg. Jiu. În cazul său, Biroul Electoral de Circumscripție a transmis datele către Judectăorie a doua zi după alegeri. Cu toate acestea, magistrații au decis să judece această cerere pe data de 27 iunie.
Prev Cu ce s-au ales liberalii din Dolj după alegerea lui Orban
Next 2 șanse din 8 ca premierul să fie din Craiova
Mr Hoang

Leave a comment