Escrocheria „Cartierul Chinezesc” se apropie de final



Chinezii aduși de Olguța Vasilescu în Craiova cu mult fast în 2014 își trăiesc ultimele momente de glorie. Consiliul Local le-a dat ultimatum să arate că au bani să finalizeze lucrările de la cartierul rezidențial.

Cei 1800 de craioveni care așteaptă cu sufletul la gură finalizarea lucrărilor la cartierul „chinezesc” de pe strada Caracal mai au de așteptat. Probabil că așteptarea lor va fi lungă. După ce termenele de finalizare ale lucrărilor s-au prelungit de mai multe ori, consilierii locali din Craiova au decis într-un final să le ceară chinezilor să facă dovada că au bani să termine treaba.

Promisiuni deșarte

Contractul dintre Shandong Ningjian Construction Group Investment România S.R.L. și Municipiul Craiova a fost semnat la finele lui mai 2014. Totul părea un vis. Apartamente de 3 camere cu 50.000 de euro, garsoniere cu 19.000 de euro.
„Va fi construit pe strada Caracal la fosta Unitate Militară pe care noi am preluat-o prin Hotărâre de Guvern. Suntem la ora actuală în pline proceduri de demolare a fostei Unităţi Militare şi cred că în termen de două săptămâni va putea să înceapă şi construcţia acestui cartier nou de locuinţe. Termenul este de doi ani de la data eliberării autorizaţiei de construcţie. Iar eu sunt convinsă că vom reuşi ca undeva la jumătatea anului 2016 să avem gata. Proiectarea este gata. Sunt depuse până acum 1.200 de cereri de la locuitorii municipiului Craiova. Se pot înscrie în continuare până la 1819 locuinţe. Deci, ar mai fi locuri pentru a se depune cererile.” anunța la momentul semnării contractului primarul de atunci Olguța Vasilescu

Amânări în cascadă

În 2016, când cartierul trebuia să fie deja gata Primăria Craiova dădea un ultimatum ferm: ori lucrările sunt reluate până în 31 martie, ori din aprilie contractul este reziliat.

În 2017, în urmă cu o săptămână, Primăria Craiovei dă din nou un ultimatum ferm: „ Până la data de 31.05.2017, concesionarul se obligă să facă dovada, cu extras de cont, că deţine suma necesară continuării investiţiei, suma fiind cea estimată la data obţinerii autorizaţiei de construire.” se arată în actul adițional al contractului nr. 76966/27.05.2014 care a fost adoptat de Consiliul Local ca și anexă la Hotărârea 28/2017.
Nu știm cât va mai conta acest ultim „ultimatum” al Primriei dat fiind faptul că în urmă cu un an administrația locală nu a luat nicio decizie cu privire la chinezi. Cel mai probabil situația juridică a terenurilor aferente constructorilor va rămâne incertă pentru o perioadă lungă de timp la fel ca și situația celor care au depus cereri pentru locuințele promise.

Legături periculoase

Reprezentanții din România ai firmei chineze sunt doi Zhu Rong Fu (maestru wu-shu) şi Jin Hongbin. Primul este şi membru al Casei Româno-Chineze (CRC), al cărei preşedinte este Nicu Vasilescu – fost deputat PSD de Dolj.

Nicu Vasilescu este un apropiat al fostului primar Olguța Vasilescu încă din perioada când amândoi activau la Partidul România Mare.
Prev Cum s-a blocat licitația de 10 milioane de euro de la CJ Dolj
Next Soc la Primărie. Primarul dat în judecată de Arhitectul șef